Ema Dobre

Mi-a luat ceva timp să-mi dau seama că pot:

• să fac toate lucrurile ca la carte și tot să fiu nefericită.
• să urmez toate regulile și să experimentez în continuare disperarea.
• să citesc toate cărțile din bibliotecă și totuși să nu am viziune.
• să spun toate cuvintele potrivite și oamenii să nu mă înțeleagă.
• să mă îmbrac gros și tot să răcesc.
• să fac scenarii pentru toate situațiile și viața să aibă alte planuri.
• să aflu toate răspunsurile și să se schimbe întrebările.
• să îmi ascult rațiunea și să aleg prost.
• să îmi ascult emoțiile și să aleg prost.
• să nu mă ascult și să aleg prost.
• să ofer prea mult și să nu fie nevoie.
• să vorbesc tare și să nu fiu auzită.
• să iau umbrela zile în șir și să nu plouă.
• să vorbesc din citate și să nu impresionez.
• să port încălțăminte comodă și tot să îmi scrântesc gleznele.
• să am 10.000 de linguri și să-mi fie necesar un cuțit.
• să fiu înconjurată de oameni și să nu am cu cine să vorbesc.
• să depășesc viteza legală ca să plătesc o amendă și să-mi pierd permisul.
• să ma bucur pentru un loc de parcare iar apoi să văd semnul ”staționare cu durată limitată”.
• să închid toate geamurile și tot să mă ”tragă curentul”.
• să iubesc din toată inima și cineva să alege să plece.

Așa că cel mai sincer lucru pe care pot să îl fac azi este să (mă) ascult. Cu ceva mai puține judecăți, îmi rog tribunalul intern să ia o pauză. Respir și îmi ofer cel mai prețios dar: să îmi dau voie să devin persoana care am nevoie să fiu!