Ema Dobre

HABITÁT s. n. 1. biotop. 2. ansamblu echilibrat și unitar al condițiilor de locuit, necesare omului civilizat, modern; (p. ext.) mediu în care trăiește omul. (< fr. habitat).

Se spune că nu tu îți alegi casa ci casa te alege pe tine. Bullshit spiritualo-spațialo-energetic mi-am spus până când fix așa s-a întâmplat: ne-am văzut, ne-am plăcut, ce rămâne de făcut? Acte și birocrație în principiu, însă din momentul în care ai feelingul ”acela” atunci când intri într-un spațiu, e clar că poate e un pic mai mult decât te-ai gândit inițial.

Pentru unii, alegerea locșorului (apartament, casa, teren sau orice cauți) este ca un love affair în care ți se pune pata, te ia capul și nu mai vezi nimic altceva decât locul ăla. Te vizualizezi în balansoarul de pe veranda, îți imaginezi cum gătești în bucătăria aceea iar orice mici inconveniente sunt trecute la capitolul ”Nu e așa grav, ne descurăm noi”. Aceștia sunt romanticii care au nevoie să creadă în faptul că totul va ieși perfect până la sfârșit pentru că dacă nu e bine înseamnă că încă nu-i finalul, nu-i așa? E draguț și chiar înduioșător să privești așa însă poate că e bine să iei totuși în considerare și factorii mai puțin romantici, spre exemplu: chiar vrei să termini ratele la casă o dată cu pensionarea și să aștepți o ușoară stare de demență pentru a te bucura de balansoarul ăla?

Pentru alții este ca un drum soios pavat cu obstacole la tot pasul: văd mai degrabă problemele unui loc și mai puțin soluțiile creative și oportunitățile. Aceștia sunt realiștii cu o doză substanțială de pesimism ce vor vizualiza zeci de spații și nu vor alege aproape niciodată nimic. Iar dacă au ales, o să fie mai degrabă nemulțumiți și înclinați să le atragă atenția apropiaților asupra problemelor locuinței și cât efort va necesita reabilitarea.

Fiecare dintre noi, conform istoriei de viață, scenariului după care ne ghidăm (mai mult sau mai puțin conștient), conform aspirațiilor intime, avem un mod unic de a percepe locul în care ne dorim să trăim și cum trebuie să arate ca să ne simțim ”ca acasă”. Creștem, devenim adulți însă păstrăm viziunea unei vieți fabuloase, la fel cum faceam când eram copii: spuneam povești, ne imaginam lumi fantastice, castele poate, le faceam căsuțe jucăriilor, coloram spațiile, construiam din lego. Fără să ne dăm seama, ne jucăm la fel, doar că la o altă scală.

Spiritul casei și energia unui loc se simt încă din primele momente. Cu siguranță am luat cu toții contact cel puțin o dată în viață cu un spațiu care ne-a dat o senzație de off inexplicabilă, care nu era din cauza feng-shui-ului sau a obiectelor prezente ci pur si simplu. Poate că era nelocuită de mult timp, poate că era prea întunecoasă, poate că se simțea că nu a existat prea multă fericire acolo. Sau, dimpotrivă, locul avea un vibe bun, liniștitor, plăcut, zen, ce ne îmbia la stat în tihnă. Fun fact, niște studii nu foarte obscure chiar arată faptul că o locuință neocupată de mult timp se vinde mai greu decât una din care foștii proprietari abia s-au mutat.

Dacă ar fi să definesc totuși ”sufletul casei”, fără a cădea în ezoteric, aș spune că este totalitatea emoțiilor impregnate într-un loc față de care ne poziționăm ca fiind rezervați sau receptivi. Iar spațiul în care locuiești are mai mult de-a face decât îți imaginezi cu viața psihică care găzduiește gândurile, emoțiile sau deciziile.

To be continued.. cu idei, analize, sfaturi mai puțin băbești și mai mult practice despre armonia sau dizarmonia interioară transpusă în locul în care ești sau îți dorești să fii. Nu vom analiza din punct de vedere stilistic sau de amenajare interioară căci nu m-am transformat peste noapte în expertă de ”dizain interior” ci propun o analiză conșientă a habitatului de zi cu zi.